Uneori, închid ochii, mă scufund în trecut și mă întreb: ”Asta eram eu? Cea gingășă și cuminte? Cea care nu putea dormi fără povești? Cea care era cea mai bună prietenă a păpușilor? Cea care nu dormea amiezile la grădiniță? Cea care îți sărea în brațe și te săruta cînd îi spuneai o vorbă dulce? Cea care se îmbrăca în hainele mamei și cînta toată ziua în fața oglinzii? Cea care îi plăcea să alerge prin ploaie desculță? Cea care îi era frică de întuneric și se ascundea sub plapumă? Cea care nu avea nevoie de telefoane, calculatoare, fiindcă bucuria era în jucării de pluș? Cea care se arunca în zăpadă și se tolonea la vale? Cea care fără mănuși făcea bulgări de zăpadă și pe ascuns îi gusta? Cea care se lupta cu vîntul atunci cînd îi sufla în urechi? Cea care fugea neîncetat pe stradă? Cea care sărea prin bălți? Cea care culegea orice floare micuță și și-o prindea în păr? Cea care cînd o luai în brațe te strîngea cît putea de tare? Cea care cînd te vedea trist, te îndulcea cu o bombonică? Cea care avea o sclipire în ochi atunci cînd te vedea? Cea care plîngea cînd nu se începea desenul-animat preferat?  Cea care nu înțelegea nimic și totuși se încăpățîna? Cea care se juca cu fluturașii? Cea care nu trecea o zi de primăvară pînă nu sufla toate păpădiile? Cea care era atît de naivă? Cea care îi plăcea s-o facă pe serioasa? Cea care nu pleca acasă pînă nu se dădea de zeci de ori pe topogan?...”
Cînd îmi aduc aminte de toate nebuniilea astea, îmi curg lacrimi..Pentru că amintirilea astea nu le uiți niciodată, și nu le mai poți repeta. Rămîn într-un loc al inimii tale pentru totdeauna..